marți, 10 august 2010

inceput..

E ciudat cat de repede se scurge timpul uneori, si sunt atatea lucruri ramase in urma, si’atatea cuvinte nerostite si atatea intrebari fara raspunsuri. Cu fiecare cuvant care trece de’asupra ochilor tai m’a simt mai departe de mine, mai departe de insusi sensul existentei mele. Sunt nefericita pentru ca m’am indepartat atat de mult si nu gasesc cale de a ajunge din nou acceasi eu. Si cred ca au trecut ani si v’a mai trece vreme pana ma voi regasi, dar niciodata nu e prea tarziu atunci cand vrei ceva cu adevarat.
M’am pierdut ore intregi in aceste randuri,as putea spune zile..sau saptamani, dar nu traiesc cu speranta ca vei citi fiecare cuvant , poate nici nu vei avea curiozitatea insa traiesc cu sentimentul unei eliberari… De cate ori am incercat sa-ti marturisesc ceea ce simt eu pentru tine dar de fiecare data imi pierdeam curajul, era prea mult atat pentru mine cat si pentru tine.
Tot ce vei citi, este o mica, dar lunga exprimare a sentimentelor si intamplarilor care m’ au chinut, sentimente fara de care nu am putut trai.Sa traiesti “jurnalul meu”.Nu urmaresc prin acestea vre’un scop anume, vreau doar sa stii macar un sfert din cele ce le’am simtit eu in ultimii ani de cand ne’am cunoscut, sa aflii adevaratul sens al unei asa zise “taieturi”. Poate sunt o lasa , dar am preferat sa scriu aici ..poate nu am curajul sa te privesc in ochii si sa iti povestesc cu toate ca as vrea sa iti simt reactia si sa’ti vad privirea, dar cu siguranta cand am inceput sa scriu orgoliul l’am lasat deoparte...
.........................................................................

Lucrurile se linistesc si pe strada mea, intr-un tarziu. In suflet nu mai e furtuna, pe obrajii mei nu mai ploua, noptile nedormite au disparut, visele in care ne tineam de mana si ne sarutam au disparut si ele. Acum am un somn linistit, lipsit de vise, dar odihnitor. A trecut putin timp, nici nu stiu exact cat, dar ranile incep sa se cicatrizeze si ca orice rana, daca este atinsa sangereaza si doare... Dar m-a lamurit chiar el, nici nu a privit in directia mea, se uita in cu totul alta parte, parca ii intepenise gatul. M-a durut ca ma ignora, dar trece... Totul trece, stiu asta, am primit exemplul.
Azi voi rade, maine voi rade, poimaine voi rade... Voi rade in fiecare zi, poate o voi face din lipsa de ocupatie, din obisnuinta sau poate ptr ca voi simti nevoia, dar voi rade.. insa..amintirile raman…