Pasiuni devoratoare...

Pasiunile devoratoare care se nasc in interiorul meu nu fac decat sa-mi sfasie intreg trupul.Constient sau nu, sufletul reactioneaza, se inarmeaza si pleaca la lupta impotriva sentimentelor pe care le-a nascut,pentru ca atunci cand devin prea puternice,atunci cand le scapi de sub control trebuiesc oprite,suprimate,anihilate.Nu le poti lasa sa-si traiasca propria viata in launtrul tau,pentru ca ar insemna sa mori tu inaintea lor,iar trupul rezista pentru ca e facut din carne si oase,ceea ce este mult mai presus de trairea.Nu`mi contest realitatea simtirilor mele pentru ca ar insemna sa affirm si sa infirm in acelasi timp ca eu nu sunt eu si ca sentimentele mele nu sunt defapt ale mele.Dincolo de complexa traire a mistuitoarelor pasiuni,usurinta cu care imi manipulez starile interioare e de o forta incontestabila.E ca un batalion ce a pornit la atac pe un traseu ce nu mai poate fi schimbat,iar baza pasiunilor mele risca sa fie desfiintata. . Cine a pus foc simţurilor, cine a dat strălucire de moarte fiorului viforos şi senzual ce despică moleşeala cărnurilor, ca n baladele străvechi cu sînge n cupe otrăvite?
Si de unde atata fericire cand porti pe umeri cea mai grea povara?Numai temandu-te de temerile tale poti mijloci o soarta pentru inima adormita din piept.Cum sa impaci o dezbinare asa de dureroasa? Urăşti devenirea şi o iubeşti. Eternitatea, ca şi timpul, e rînd pe rînd păcat şi mîntuire. În preajma cărnii visezi temeiurile lumii şi n umbra acestora vecinătatea beţiei muritoare. E cărare pe care n ai fost rănit? Inima bate într un timp bolnav. Te ştii în clipe şi clipele te ştiu. O nesfîrşire de spini devine devenirea. Izvoarele vieţii s au spurcat şi n fîntînile sufletului mucegăiesc ape negre. Pe ele cum ai zidi un ospiciu al creierului? S a împuţit şi duhul şi timpul. Orfan de fire şi de tine, nebunia e acoperiş mai sigur decît moartea, în lumea n care mintea nu i sălaş.