Fantoma tacerii...

Este o senzatie grea si tulburatoare in viata , am descoperit’o in seara asta nu mult dupa asfintitul soarelui. Totul in jur a capatat un aer lugubru, cu o singura lumanare care lasa fundalurile intr’o singura obscuritate confuza..ici si colo, sclipiri de otel , lamele curbe ale unor taisuri de lumina ce patrund in camera.Pare astfel ca timpul si moartea separa culorile si , mai mult , se vor dizolva in neanturi diferite…
Lucrurile de aici sunt impregnate de mirosuri ciudate sh este de nesuportat; tacerea este apasatoare,adaugandu’se la parfumul greu al aerului..Tacerea ramane peste tot aceeasi, mai degraba sporita , prelungita de toata tacerea din jur.
De mult nu am mai vazut asa o tacere morbita..e formata din nu stiu ce marunte lucruri misterioase inchise parca intr’un saculet, saculet cusut destul de strangaci de o mana mica, nepriceputa, care s’a straduit mult totusi..In adancul ei , uniformitatea sentimentelor omenesti ma face sa ma indoiesc si mai mult de individualitatea proprie a sufletelor.Prin urmarea, cand dragostea creste si ajunge la aspiratiile unei durate eterne sau cand prietenia devine destul de profunda pentru a produce nelinistea sufletului , se ajunge la a privi in urma spre copilaria fiinte iubite.Prezentul pare insufficient si scurt; atunci , cum se stie ca viitorul “nu va fi poate niciodata” , se incerca o reluare a trecutului, care , el cel putin, a fost.
Tot ceea ce poate fi putin artificial, putin ezitant, este sentimentul meu pentru EL. s’a risipit imediat in nori , impreuna cu ceea ce imi spusesem mie insumi, din ratiune, raceala, cruzime, despre probabilbilatea mortii lui.In locul acelui mormant fie am s ail regasec mai degraba pe “El”, nu conteaza cum si cu ce prêt, chiar daca va trebui sa reincep sa sufar apoi, prefer sa il vad. Nu sper la asta,dar simt ca o doresc, cu orice risc.

by byanca :D